Peste câțiva ani de cooperare cu Aleksandr Dughin, unul dintre foștii mei discipoli, Octavian Racu, sociolog și jurnalist, care era foarte activ pe rețelele de socializare, mi-a făcut o mărturisire care poate aduce niște limpezi esențiale. El reușise să stabilească o serie de contacte cu intelectuali de orientare conservatoare atât din Rusia, cât și din România. Și iată că la un moment dat el a fost a întrebat de către Aleksandr Bovdunov cu cine dintre intelectualii din Moldova ar fi cazul să stabilească relații de colaborare grupul lor de la Moscova. Iar Octavian Racu i-a răspuns că singurul care are o pregătire solidă și promovează viziunea conservatoare este Iurie Roșca. De aici putem deduce că însăși contactarea mea de către Roman Răileanu a fost o acțiune de infiltrare operativă în scopul atragerii în orbita unor interese legate de cercuri de influență de la Moscova.
17 iunie 2013. Prima vizită a lui Aleksandr Dughin la Chișinău. Am organizat atunci două reuniuni publice, la Universitatea Populară, și la sediul Partidului Popular Creștin Democrat (cu organizația de tineret) și două emisiuni televizate. Profesorul de la Moscova era însoțit peste tot de către Roman Răileanu. Aveți mai jos versiunea video completă a acestei întâlniri:
https://www.youtube.com/watch?v=qkFiG-kQTVQ. Cel care se află în stânga lui Dughin și a ținut neapărat să încapă în cadrul este Roman Răileanu.
(Vezi și comunicat de presă pe marginea acelei vizite: https://moldova-suverana.md/article/am-primit-la-redacie_1768)
După ce oaspetele meu a plecat la Moscova, Roman Răileanu m-a rugat să îl duc cu mașina mea la el acasă. Am descoperit atunci că omul locuia undeva în cartierul Ciocana. Dar mare mi-a fost surpriza să descopăr că, pur întâmplător, omul locuia într-un apartament dintr-un bloc destinat angajaților Serviciului de Informații și Securitate (fostul KGB). Desigur, era vorba despre o simplă coincidență.
Așadar, m-am apucat de traducerea cărții „A Patra Teorie Politică”. În aproximativ două luni traducerea era gata. Am scris și o vastă prefață la această carte. Am pregătit pentru tipar atât versiunea rusă, cât și versiunea română. Însă la un moment dat au început să se întâmple niște lucruri stranii. Inițial am rămas cumva contrariat de faptul că Roman Răileanu a insistat să nu corespondez direct cu Dughin, deoarece profesorul e foarte ocupat. Toate mesajele mele urmau să fie expediate acestuia și, concomitent, consilierului lui Dughin, Aleksandr Bovdunov. Deși nu mi-a convenit stilul acestui ins lipsit de orice urmă de cultură generală, n-am dat vreo importanță episodului respectiv. Însă la un moment dat am ajuns de-a dreptul scandalizat. Vorba e că după ce am expediat celor doi prefața la cartea respectivă, am primit înapoi o versiune puternic cenzurată. Au fost decupate toate fragmentele care vădeau o atitudine critică față de regimul sovietic, față de lovitura de stat din 1917, față de cultul lui Lenin etc. Am cerut explicații, însă Roman Răileanu și complicele său Aleksandr Bovdunov m-au asigurat că anume asta ar fi voința profesorului. Deși nu mi-a convenit, am dat la tipar versiunea cenzurată în spiritul perfect neosovietic atât de caracteristic Rusiei putiniste. Vedeți mai jos textul prefeței mele publicat de către Claudio Mutti din Italia, care administra site-ul „The Fourth Political Theory”: https://www.4pt.su/ro/content/patra-teorie-politica-la-chisinau.
După ce s-a consumat acel incident regretabil legat de cenzurarea prefeței mele, am decis să-i trimit lui Dughin un lung mesaj electronic pe vreo opt pagini, în care i-am arătat toate fragmentele decupate de către tandemul respectiv. L-am întrebat dacă el însuși a autorizat mutilarea textului meu. A doua zi dimineața Dughin m-a sunat și s-a arătat total neștiutor de cele întâmplate. Omul s-a scuzat de mai multe ori și a insistat să publice acea prefață în varianta lui inițială. I-am spus că asta mă interesează mai puțin, dar că nu înțeleg cum niște tineri care ar trebuie să se afle în relație de subordine cu el își permit să filtreze corespondența lui și să mutileze un text scris de cineva care asta face de o viață. Profesia mea de bază e cea de editor, am scris și recenzii interne pentru o editură la lucrări literare încă în anii optzeci, precum și prefețe și recenzii la diverse cărți. Tocmai de aceea am fost atât de șocat de aroganța celor doi.
Reieșea că profesorul Dughin este supravegheat din scurt de către o mână nevăzută a unor structuri de forță care depășeau voința lui. Cineva îl ținea într-o stare de prizonierat, dirijându-i și monitorizându-i fiecare pas și fiecare contact. I-am sugerat domnului Dughin să întrerupă orice contact cu Roman Răileanu, dar mai ales să verifice cu multă minuțiozitate cine totuși este acest Aleksandr Bovdunov, care se află mereu în preajma lui, și pentru cine lucrează. Însă pe parcurs am constatat că deși R. Răileanu a dispărut din peisaj, A. Bovdunov a continuat să fie umbra lui Dughin. Iar profesorul meu niciodată nu mi-a mai mărturisit cine sunt cu adevărat cei doi și pentru cine lucrează.
Peste câteva zile după conversația mea telefonică cu profesorul Dughin în biroul meu apare intempestiv același Roman Răileanu. Omul era furios și gata să explodeze de mânie. Tocmai revenise după câteva zile de aflare (în misiune?) în România. El mi-a cerut explicații într-o formă ultimativă și deloc politicoasă cum de mi-am permis să-l contactez DIRECT pe profesorul Dughin fără voia lui. Asta deja era culmea obrăzniciei. L-am pus la punct într-o manieră cât se poate de reținută și l-am rugat să nu mă mai deranjeze.
Am luat legătura din nou cu Dughin și i-am relatat scena respectivă. După care a urmat o stranie pauză, de-a lungul căreia am căutat să îl conving pe profesorul de la Moscova să vină la Chișinău pentru a participa la lansarea cărții sale editate deja în două limbi. Însă Dughin tot nu găsea timp. După care la un moment dat mi-a mărturisit că același Roman Răileanu l-a vizitat de vreo două-trei ori și l-a avertizat să nu vină în Moldova deoarece situația politică e foarte tensionată, ceea ce poate fi periculos pentru securitatea acestuia. Bineînțeles că era o pură dezinformare, menită să întrerupă colaborarea mea cu Dughin. În cele din urmă lansarea cărții a avut loc, de față fiind și autorul acesteia.
Însă nici de această dată n-am scăpat de persoana hiper activă pe nume Roman Răileanu. În ajunul sosirii lui Dughin acesta m-a contactat telefonic și mi-a spus să nu vin al aeroport pentru a-l întâmpina, deoarece îl va întâmpina personal ambasadorul Rusiei. Am căzut de acord, dar l-am rugat să mi-l aducă cu cel puțin 30 de minute înainte de ora 15.00 la sediul Universității Populare, unde urma să aibă loc evenimentul. Însă la ora respectivă straniul personaj nu s-a prezentat. Nici el, nici profesorul Dughin nu răspundeau la telefon. Iar între timp sala de conferințe se umplea cu crema societății moldovenești, cadre universitare, cercetători de la Academia de Științe, scriitori, jurnaliști etc. Atunci am dat un telefon la ambasada rusă. Acolo mi s-a spus că Dughin n-a fost pe la ei, în schimb a făcut o vizită inopinată la Centru de Cultură și Știință Rusă. A dat un telefon de acolo. Șeful acelei instituţii mi-a mărturisit că s-a pomenit cu Dughin însoțit de un tip straniu fără să fi fost preîntâmpinat din timp despre această vizită. La întrebarea unde au plecat cei doi, diplomatul mi-a spus că am mers să se întâlnească cu jurnalistul de limbă rusă Dmitri Ciubașenko. Atunci am telefonat la Moscova, consilierului Aleksandr Bovdunov, care s-a arătat total neștiutor, dar mi-a promis că se va interesa și va reveni cu un sunet. Însă n-a mai revenit. Dimpotrivă, și-a blocat telefonul și n-am mai putut răzbate la el.
Eram într-o tensiune psihologică maximă. Mai ales și pentru faptul că evenimentul urma să fie transmis live începând cu exact ora 15.00 Am tot apărut în fața publicului, cerându-mi scuze pentru reținere. În sfârșit, mașina cu cei doi, Răileanu și Dughin, a ajuns în curtea Universității Populare cu vreo 30-40 minute întârziere. Îi pregătisem omului și un prânz, dar nu mai era timp de așa ceva. Dughin tocmai începuse să-și spună rugăciunea înainte de masă, dar i-am zis că nu mai reușim acum. Atunci am înțeles că de dimineață nu mâncase nimic și nici la toaletă nu a reușit să intre. L-am condus la toaletă, după care imediat am iești în fața publicului. Omul era stresat și frânt de oboseală.
(va urma)
