24 februarie 2022. Începutul intervenției militare a Rusiei în Ucraina.
În tabăra noastră antiglobalistă și conservatoare toată lumea a condamnat lovitura de stat de la Kiev din 2014, pusă la cale de americani. Precum am condamnat și terorizarea regimului de la Kiev a populației rusofone din estul Ucrainei. Mulți dintre noi au acceptat alipirea Crimeii la Rusia. Dar n-am mai înțeles abandonarea regiunii Donbass, după ce tot Moscova pusese la cale referendumurile de aderare a regiunilor Donețk și Lugansk la Rusia, a abandonat populația de aici pentru o perioadă de opt ani.
Unii dintre noi, printre care și eu (de la o sursă credibilă de la Moscova, profesor și sociolog), că toți liderii „primăverii ruse” au fost uciși nu de către regimul de la Kiev, ci la indicația Kremlinului. Vladislav Surkov știe de ce. Printre aceștia Alexey Mozgovoy, Arsen Pavlov („Motorola”), Mihail Tolsâh („Givi”), Pavel Dremov („Batia”), Evgheny Ișcenko („Malâș”) și alții. Aceștia erau prea carismatici și prea independenți în raport cu regimul polițienesc de la Moscova. Iar Mozgovoy a acordat o serie de interviuri și a lăsat și un jurnal, în care a mărturisit că acest măcel este pus de către israelieni în scopul provocării cât mai multor victime. Tezele cheie ale acestui erou: „În timp ce noi, frați de sânge și de credință ne omorâm unii pe alții, comandanții noștri de ambele părți ale frontului vorbesc în evreiește. Mă bucur că lumea deja a înțeles că la Kiev puterea este controlată de către sioniști. Dar îmi pare rău că încă foarte puțini au realizat că și la Moscova putere este în mâinile sioniștilor”.
N-am înțeles și nici n-am salutat nici straniile negocieri de la Minsk 5 septembrie 2014 și 12 februarie 2015.
După ce unitățile militare rusești au reușit să ajungă la porțile Kievului și erau gata să cucerească rapid și fără mari pierderi capitala Ucrainei, Putin a dat ordin de retragere. Astfel, o victorie iminentă s-a transformat într-o înfrângere din cauza trădării comandantului suprem. Au fost părăsite regiunile Kiev, Cernigov, Sumî, Harkov, iar apoi și Herson, cu tot cu reduta strategică, orașul Herson. Cauza — trădarea comandamentului suprem.
Nu are nici o explicație rațională decizia autorităților de la Kremlin din 30 septembrie 2022 de alipire la federația Rusă a patru regiuni din teritoriile de est ale Ucrainei, care nu se află (niciuna dintre ele!) sub controlul total al autorităților ruse E vorba de regiunile Donețk, Lugansk, Zaporojie, Herson.
De nenumărate ori prizonierii de război, care reprezentau cele mai feroce unități de ucigași, au fost eliberați ca urmare a unor figuri cheie ale acestui război precum oligarhul evreu Roman Abramovici, care face naveta între Londra și Moscova ori de câte ori clanul Rothschild are vreun mesaj capitulard pentru Putin.
N-am înțeles nici dubioasele și repetatele negocieri de la Istanbul dintre partea rusă și partea ucraineană, cu prezența obligatorie a negociatorului-șef Roman Abramovici. Precum la fel de stranii sunt negocierile ruso-americane, mai ales când acestea sunt conduse de doi membri marcanți ai sectei iudaice fundamentaliste Chabad Lubavich, Steve Witkoff și Jared Kusher (din partea SUA) și a unui alt adept al aceleiași secte din partea Rusiei, Kirill Dimitriev.
Nu mai puțin straniei este desemnarea lui Serghei Kirienko (Israitel), nr, 2 în administrația prezidențială și potențialul succesor al lui Putin, drept responsabil pentru „teritoriile eliberate”.
Nu înțelegem de ce generalii ruși și activiștii patrioți sunt uciși pe bandă rulantă, fără ca Moscova să întreprindă măsuri simetrice.
Nu se încadrează în logica normală nici lipsa de mobilizare a economiei și a societății pentru necesitățile războiului, nici de ce ard tot mai multe întreprinderi strategice și case de locuit din adâncul teritoriului Rusiei.
Întrebările ar putea continua. Cert e că regimul de la Moscova a demonstrat timp de patru ani și jumătate de război totala incapacitate de a face față acestei stări de lucruri. Sau, mai curând, e vorba despre o trădare la vârf.
Însă propagandiștii din cohorta internaționalistă adunați în jurul lui Dughin ca port-drapel al unei Rusii invincibile și mărețe nu se simt jenați de a continua să elogieze în mod laș și ipocrit un regim care distruge propria țară.
20 august 2022. Asasinarea Dariei Dughin.
În dimineața zilei de duminică, 20 august 2022, când revenisem de la Sfânta Liturghie, am găsit-o pe soția mea și alți apropiați cu ochii în lacrimi. Aflasem vestea îngrozitoare că Daria a fost ucisă în seara zilei precedente. Am trecut în biblioteca mea și am înregistrat unul după altul două filme, în rusă și în română. Apoi am scris un text în limbile franceză și engleză. Toate aceste materiale se păstrează pe canalul meu Telegram: https://t.me/iurierosca. Vă prezint alăturat textele în engleză și franceză scrise în acele momente tragice: https://telegra.ph/To-Kill-Dugin-The-massacre-of-innocents-and-the-geopolitics-of-anti-Russian-terrorism-08-21; https://telegra.ph/Tuez-Douguine-Le-massacre-dinnocents-et-la-géopolitique-du-terrorisme-anti-russe-08-21.
Am expediat aceste materiale mai multor oameni din anturajul profesorului Dughin, Valery Korovin, Leonid Savin, Sofia Metelkina, probabil și lui Fabrice Sorlin. Însă, din câte-mi aduc aminte, nimeni nu mi-a răspuns, nici atunci, nici mai târziu. Desigur, poate fi vorba de faptul că toată lumea era în stare de șoc. Însă nu-mi amintesc ca aceste texte să fi fost publicate pe site-ul de bază al acestui grup https://www.geopolitika.ru/. Dacă memoria mea nu mă înșală, reiese că devenisem atât de indezirabil pentru cercurile de putere de la Moscova, încât era mai rezonabil să se evite asocierea cu numele meu chiar și într-un moment atât de tragic. Nici condoleanțele mele nu mai erau acceptate.
Peste aproape un an, mai 2023, după sărbătorile pascale, am observat că Natalia Melentyieva s-a conectat la Telegram și am hotărât să-i trimit două mesaje video a câte un minut, în care să o întreb de sănătate și să-mi exprim încă o dată condoleanțele mele. Apropo, Daria a fost cea care mă învățase cum se pot trimite mesaje video de un minut. Însă Natalia, cu care am avut o relație cordială timp de câțiva ani, a văzut ambele mesaje, dar n-a răspuns. Poate greșeala mea a constat în faptul că îi mai trimisesem anterior o serie de texte și video de ale mele, în care criticam regimul Putin. Așa că rămâne doar să ghicesc. Una din două. Ori doamnei nu i-a convenit poziția mea critică, ori elementara prudență a determinat-o să evite orice contact cu cineva care își permite să demaște regimul de la Kremlin.
(va urma)
