O remarcă merită să fie făcut aici, ca să explicăm de ce gașca de veleitari a evadat din Frontul Popular și s-a tot căznit cam de prin 1990 până în 2001 (deci, iată, preț de un deceniu!), când n-au mai intrat în Parlament, să-și încropească cele mai trăsnite grupări politice. E foarte simplu. Nimeni nu i-a fugărit cu bățul, nimeni nu le-a astupat gura. Pur și simplu în cadrul discuțiilor pe care le purtam la nivelul ședințelor Sfatului Frontului Popular, a conferințelor naționale, a congreselor, această șleahtă încremenită în propria importanță pierdea toate polemicile cu noi. De ce? Pentru că se căzneau mereu și cauza națională să o apere, și să se pună bine cu puterea. Disidența adevărată, riscurile asumate cu orice preț nu erau atuurile lor. Ei erau buni doar să încânte mulțimile atunci când se scăpau la microfon în cadrul mitingurilor noastre (dacă acestea erau autorizate, că la cele neautorizate nu se arătau!). Da, și să amețească învățătoarele cu poezii lacrimogene, însoțite de un cabotinaj de mare clasă în arta autolustruirii.
Notă din cartea “Pana și Spada” care poate fi comandată aici: https://carte.arcaluinoe.info/
