Dumnezeu sa va binecuvânteze, domnule Roșca.
Aș dori sa-mi expun punctul meu de vedere asupra modelului pământului glob și cel al pământului plat. Dar înainte de toate țin să menționez că așa cum sunt manipulate informațiile în mass-media tot așa sunt manipulate și marile descoperiri pretins științifice. Adică dacă, de exemplu, vedem o știre la TV în care doi vecini s-au certat pentru ca au aruncat ceva peste gard (știre verificabilă personal) și o altă știre cum că o dronă străină survolează spațiul aerian (știre non-verificabilă personal), noi tindem să dăm percepem drept adevăr ambele informații. La fel stau lucrurile și în știință.
Dacă, de exemplu, ni se spune că s-a inventat automobilul cu baterii electrice (știre verificabilă personală) și că americanii au trimis omul pe Luna ( știre non-verificabilă personal), noi tindem să dăm crezare ambelor realizări, fără a pune la îndoială unul dintre cele două știri, pe care le luăm drept adevăr indiscutabil. Și asta fără a ținea seama de consecințele pe termen lung ale credulității noastre.
O altă tactică folosită de ocultiști este că din informațiile furnizate de ei noi înșine să deducem următorul pas logic spre care să mergem. De exemplu, dacă ni se spune ca s-a descoperit o exoplanetă sau planetă extrasolară, cum i se mai spune, care s-a afla la mii de ani lumina și care seamănă cu Pământul nostru, noi deducem că și acolo ar trebui să viață. Sau dacă presa zice că a apărut un virus necunoscut, noi deducem că cineva lucrează la descoperirea vaccinului salvator.
În astfel de cazuri este vorba despre niște informații pe care ni le asumăm prin autosugestie fără a se mai ține seama de autenticitatea informațiilor inițiale. Din astfel de capcane mentale e foarte greu de scăpat. Pentru ca o persoană virusată informațional cu astfel de pastile media sau plasate direct în manualele școlare să fie în stare de a se dezintoxica este nevoie de mult spirit critic și discernământ, curiozitate intelectuală și modestie pentru depăși limitele propriei cunoașteri.
În cazul persoanelor care au înțeles că pământul este plat aceștia au reușită să scape de vraja doxei comune și să decripteze felul în care au fost induse în mintea omului nălucirile halucinate ale pretinsei științe moderne. Tocmai de aceea, simțind că pierde terenul, Sistemul (ocultiștii din diverse societăți secrete care controlează politicul, sfera academică și mass-media) recurg la ridiculizarea lor. Se aplică aceeași strategie a decredibilizații prin ironizare sau aplicarea etichetei de “teorie a conspirației” ca și în cazul asasinării lui Kennedy, a actului terorist sub drapel fals din 11 septembrie, ca și a celui din 7 octombrie care a pretextat genocidul din Sectorul Gaza, dar și în cazul celor care criticau narațiunea dominantă a falsei pandemii Covid-19 și demască tehnologiile 5 și 6 G ca arme de control total și de distrugere în masă. Asta în timp ce anume ei, cabaliștii și tot soiul de loji masonice sunt practicanții “teoriei conspirației” la propriu.
Odată cu implementarea modelului Pământului glob, atribuită unor savanți ridicați la rangul de deținători ai adevărului în ultimă instanță, puterea din umbră obsedată de înșelarea omenirii a reușit să-și consolideze temeinic mitul respectiv. Știința (sau ceea ce a fost declarat drept știință) a învins cosmogonia religioasă, detronându-L pe Dumnezeu în favoare unor zei ai rațiunii moderne. Noul cult a fost promovat atât de puternic, încât a reușit să reseteze mințile foarte multor clerici, care se mulțumesc cu o concepție eclectică de tip struțo-cămilă. Pe de o parte e sunt creaționiști și recunosc adevărul revelat prin profeți și prin Însuși Mântuitorul Hristos, iar pe de altă parte continuă să creadă orbește în forma sferică a Pământului ce s-ar roti în jurul propriei axe și a Soarelui. În acest sens îl felicit pe autorul cărții, dl Bogdan Chirilă, pentru subtitlul ales foarte reușit: “Sfânta Scriptură versus Idolatria Heliocentrismului”. Aici e vorba despre relația ori-ori, nu și-și! Ori cu Biblia, ori cu credința neopăgână în cosmogonia pretins materialistă a științei moderne.
Modelul glob ne mai spune ca spațiul sau universul ar fi unul infinit. Aici e marea capcana în care cade multă lume. Spațiul infinit nu înseamnă altceva decât reducerea la zero a ființei. Înseamnă excluderea omenirii din creația lui Dumnezeu. Înseamnă beznă moartă fără margini. Și mai înseamnă admiterea și chiar inducerea masivă a iluziei că n-am fi singuri în univers. Și că undeva ar exista condiții identice sau chiar mai prielnice pentru viață decât pe Pământ. Adică nu Dumnezeu însuși este Viața, Cel Care dă viață tuturor vietăților din lume, ci aceasta ar fi rezultatul unui concurs de împrejurării arbitrar, al existenței unei combinații de factori de natură fizică, chimică și biologică.
Apropo, proiectul Blue Beam (Raza Albastră) a sataniștilor care ni se pregătește, adică simularea la scară mondială a unei invazii a extratereștrilor, își are originea tot în cosmogonia scientistă. Noua Ordine Mondială care să instaureze un singur Guvern Mondial ar urma să aibă ca pretext anume falsa invazie a extratereștrilor. În acest pare absurd să fii în același timp antiglobalist și adept al formei sferice a Pământului.
Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă ajute în tot ce faceți!
Cartea poate fi comandată aici: https://carte.arcaluinoe.info/